Peste 30 de copii din familii numeroase au primit încălțăminte de Moș Nicolae

Arhiepiscopia Iașilor Decembrie 9, 2024

De nouă ani consecutivi, responsabilii Pro Vita oferă ghete de piele copiilor din familii cu peste șapte copii, în preajma sărbătorilor de iarnă.

Scopul acestor acțiuni este de a încuraja părinții jertfelnici care au ales să nască și să crească toți copiii pe care Dumnezeu i-a dăruit și de a cultiva în rândul lor hărnicia și dărnicia. În acest an, două familii aflate în evidențele Biroului Pro Vita al Protoieriei Iași II, una cu șapte și cealaltă cu nouă copii, au renunțat la fondurile alocate lor pentru a sprijini cu generozitate alte familii. Aceste gesturi nobile nu sunt unice, deoarece și în anii trecuți părinții cu mulți copii, care au beneficiat de sprijin, au ajutat la rândul lor familii nevoiașe din comunitățile lor.

Se cuvine mulțumire tuturor preoților parohi care au acceptat să amplaseze urne Pro Vita în biserici și credincioșilor care contribuie cu donații.

Cei care doresc să sprijine activitatea Biroului Pro Vita pot primi mai multe informații la sediul Protopopiatului Iași II, situat pe strada Ion Neculce, nr. 36, Iași, deschis de luni până vineri, între orele 8:00 - 16:00, sau pot oferi sprijin financiar în contul:

RO93 CECE IS 0130 RON 1059195, deschis la CEC BANK.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri