Cuvânt de învățătură la Mănăstirea Lacuri

Viața parohiei August 10, 2015

Cuvânt de învățătură la Mănăstirea Lacuri

          Duminică, 9 august, Parohia "Sf. Apostol Andrei" Deleni-II, a organizat o întâlnire la care au fost invitați credincioși de toate vârstele. Spre bucuria organizatorilor, au dat curs invitației foarte mulți tineri și nu numai, căci un număr mare de copii au venit însoțiți de părinți și bunici.

          Cum nici o activitate din viața de zi cu zi nu ar trebui să înceapă fără o scurtă rugăciune, nici aceată întâlnire nu a început fără Dumnezeu. Astfel, întrunirea a debutat în mijlocul bisericii, unde credincioșii au asistat la Paraclisul Maicii Domnului, rugăciune binevenită , dat fiiind faptul ca ne aflăm în postul Adormirii Maicii Domnului.

          Activitatea a continuat cu o drumeție care avea să aibă ca destinație finală Mănăstirea Lacuri, locaș situat în sânul naturii unde domnesc, cot la cot rugăciunea monahilor și pacea. Drumeția a fost una grozavă, plină de jocuri, și a scos la iveală „copilul” din fiecare credincios, pentru care vârsta nu a mai fost un impediment.

          Cu pași mărunți, dar siguri,  credincioșii a ajuns la mănăstire și au rămas plăcut  surprinși, când au văzut ce surpriză le-a pregătit părintele stareț, care nu-i putea aștepta mai frumos decât tot în rugăciune. Astfel, grupul a asistat la rugăciunea de seară care s-a finalizat cu un frumos cuvânt de învățătură ținut de Pr. Stareț Petronie, care le-a transmis câteva lucruri simple și concrete credincioșilor, și anume: Rugăciunea este soluția tuturor problemelor, în aceste vremuri care din păcate nu se anunță a fi prea bune, dimpotrivă lucrurile se înrăutățesc odată cu îndepărtarea creștinilor de Dumnezeu. Rugăciunea este izvor de viață și de bucurie, iar Biserica unește oameni, unește suflete care doresc să trăiască în armonie, în numele Domnului. Le-a sugerat părinților să-și îndemne copii la rugăciune, iar pe copii să-și asculte părinții mai mult, căci mare suferință se află în sufletul părinților care au copii neascultători.

          După ce credincioșii s-au împovărat duhovnicește cu mai multă hrană pentru suflet , a urmat și hrana trupească, de care era mare nevoie pentru activitatea ce avea să urmeze.

          Membrii Grupului IMPACT, au mai pus o activitate la marele proiect pe care aceștia îl suțin și cu care își ocupă majoritatea vacanței. Ajutați de tinerii din ATOR Hîrlău, au format cinci grupe, cu membri de toate vârstele și au încercat, prin orice mod să definească termeni precum: sprijinul, sărăcia , implicând de fapt lucruri cu care se confruntâ oamenii în fiecare zi.

          Timpul s-a scurs, seara a venit, iar întâlnirea nu se putea finaliza decât tot în mijlocul naturii, unde credincioșii au admirat una dintre cele mai mari bucurii ale naturii, date de  Dumnezeu , apusul soarelui. De asemenea peisajul a fost completat de fundalul fermacător al cântecelor la chitară, ale carei sunete păreau a fi suspinele mănăstirii pe care credincioșii au lăsat-o în sălbăticie până la lăsarea întunericului.

          Viața omului este scurtă, de aceea , trebuie să apreciem micile bucurii ale vieții, îmbinate cu o rugăciune constantă prin intermediul căreia să dăm prilej sufletului să fie prietenul Lui Dumnezeu. De aceea trebuie să dăm șansă fiecărei zile să fie cea mai frumoasă din viața noastră . Slavă Lui Dumnezeu pentru toate!

Articol: Gîlcă Mădălin în colaborare cu Porușniuc Nicoleta